Banca Transilvania tocmai a făcut anunțul, iar acești români sunt vizați direct. E o provocare fără precedent
Banca Transilvania a făcut un anunț deosebit de important pentru sute de mii, dacă nu chiar milioane, de români. Instituția încearcă astfel să ușureze situația cauzată de pandemie.
Pe final de octombrie, Banca Transilvania a anunțat că lansează o iniţiativă pentru susţinerea antreprenorilor. Astfel, vor fi susținuți și angajații acestora și economia per total, dacă ideea funcționează.
Ce susține banca e că ar trebui să cumperi de la cei de lângă tine. Cafeneaua din drumul spre birou, magazinul cu de toate de lângă bloc, florăria de pe strada vecină sau magazinul online cu produse naturiste. Vorbim astfel de afaceri locale, mici, zonă pe care Banca Transilvania a tot insistat în ultimii ani cu credite pentru IMM.
Banca mai spune, în argumentarea demersului său, că antreprenorii, indiferent de mărimea afacerii, plătesc taxe, impozite şi creează locuri de muncă. Prin susținerea acestora românii susţin economia locală.
Șeful Banca Transilvania se implică direct în campanie
Inițiativa s-a bucurat și de susținerea lui Ömer Tetik, director general, care a recomandat Filgud (Bucureşti). Alți angajați din companie au recomandat Panemar (Cluj) sau Floare din Banat (Timişoara).
„Mă întreabă lumea ce este de făcut acum în România. Cred că sunt multe de făcut, dar un lucru pe care îl putem face uşor fiecare dintre noi este să susţinem afacerile locale, să cumpărăm de la oamenii şi firmele de lângă noi. Aşa susţinem toată ţara şi noi, indirect. Mă bucur să fiu parte din această iniţiativă şi îi provoc pe cei care mă cunosc, pe colegii şi prietenii mei: alegeţi-vă câte un business de cartier şi cumpăraţi de acolo, sunt multe şi fac treabă bună. Au lucruri de calitate, comparabile cu orice vine din afară. Challenge deschis!”
Ömer Tetik, director general, Banca Transilvania
Tetik a spus că vrea ca astfel să pornească o mişcare pentru ca fiecare dintre noi să se gândească mai mult la impactul cumpărăturilor şi achiziţiilor noastre în economie şi cum impactează acestea ţara.